﻿Apel către cititorii revistei, către clerul basarabean

Ne rupem din lanțul durerilor. Să fim treji, continuîndu-ne aici, pe pământul liber al Patriei, strădania noastră, cu devotament, înmulțit însă, cu iubire de Biserică, iubire de Patrie.
Iată, ridicăm și tribuna aceasta Luminătorul. În jurul ei să ne adunăm, și frăția noastră s-o legăm aș, tare de nezdruncinat.
Cinstiți și cucernici cititori, Vă poftim să scrieți articole, predici, studii, recenzii, poezii, în duh bisericesc și național, și să le publicăm în paginile revistei.
Rugăm a se înțelege că, datorită împrejurărilor, multe lucruri trimise sau părți din ele nu pot intra în preocupările revistei.
Ea va apărea de acum înainte în fiecare lună, în cuprins de 64 pagini. 
Abonamentul e de 300 lei anual, iar de încurajare 1.000 lei.
Vă rugăm, ajutați-ne și cu abonarea la revistă, trimițînd după primirea acestui număr măcar jumătate din abonament, 150 lei, la adresa: Preot Pavel Grosu, str. Tăerii 8 bis, ca astfel să putem stabili și tirajul.
Mulțumim tuturor sprijinitorilor.


Luminătorul trăiește...

Era anul 1812. Două împărății vecine, pentru cîte și cîte pricini, se obosiseră în grele lupte, de moarte, una cu alta, pe malurile Dunării, lîngă țările romînești. Noi n-am fost prinși în hora morții; erau doar destule oști, să se dea pradă săbiei. Atîta însă, că îndușmăniții călcaseră peste pămînturile noastre, ca să-și poată încrucișa spadele; oștile lor zăboviseră astfel ai de zile la noi, ne-au scos părinții din case, ca să trăiască ele, ne-au supt vlaga ogoarelor noastre, și ne-au robit multe din puteri și din sfintele tradiții.
Și acum, învrăjmășiții stau la masă și ticluesc pacea între ei. Dar nenorocul nostru! Ei și-au rupt hainele în răsboi, dar nu și le cîrpesc cu stamba lor, ei și-au împuținat luptătorii, dar nu și-i înmulțesc din tabăra învinsului, ei și-au risipit galbenii, da nu-i iau din tolba celuilalt. Ci, capriciul aruncă zarul peste Moldova, pacea să se încheie în socoteala ei. Doar Moldova nu se amestecase în lupta lor, ea n-a luat partea nici a unuia, n-a ridicat atunci sabia împotriva cuiva, ea n-a suferit înfrîngere și nici nu ținea de stăpînrea vreunei puteri, pămîntul ei nu era pămînt nici  al uneia, nici al alteia, și nu fusese robit cuiva; ea doar răbda de mult o nedreaptă suzeranitate, un protectorat, care-i cerea numai beneficii: dări și hrană. Și totuș, socoteala dela masa ceea se împiedicase tocmai de Moldova, dela ea să-și scoată marile împărății, și surtuce noi,  și flăcăi de oaste, și grămezi de aur. Ce satanică nedreptate!
Dar socoteala aceasta nu se iscodise acum, cu un la fel, tot așa de păgînească, lovia tot în Moldova, cu puțini ani mai nainte: i s-au răpit atunci laturile ei de miazănoapte, cununa, Țara fagilor, i-au smuls-o, ca peste ea să taie brutal, cale largă, cale domnească, pentru papucii de aur al unei împărătese.
Și acum, în Mai 1812, împărățiile abia răsboite, taie din Moldova și laturle ei de răsărit, pămîntul dintre Prut și Nistru, și-l închină nesățiosului vecin. Ce jale a fost S-au rupt multe sate în două, moșiile și-au pierdut stăpânii, bisericile și-au împuținat credincioșii gloată multă, dar și boierii părăsiau pămîntul nașterii lor, fugiau din căminul strămoșesc, depe dealurile copilăriei lor, unii în care, cei mulți pe jos, cu boclucuri, cîte le puteau duce, preoții luau cu ei icoane, cărți și catapetecmele din pînză, toți fugiau la Prut și-l treceau în Moldova nerășluită, în țara ce mai rămăsese de sine, liberă.
